Scriu asta joi, 29 octombrie, cu cele 754 de pagini ale volumului la îndemână și cu o certitudine incomodă: fotografia săptămânii, în relația dintre București și Chișinău, înfățișează doi prim-miniștri și un transformator. Am coordonat 754 de pagini despre asta și tot m-a surprins cât de mult poate spune un transformator. Marți, la exact șapte zile de la preluarea mandatului, Luca Niculescu și-a făcut prima vizită externă la Chișinău. Un fost ambasador la Paris știe că prima vizită este o frază întreagă, cu subiect și predicat, iar programul a fost scris cu grijă: dimineața, personalul Consulatului General; apoi IPS Antonie, Mitropolitul Basarabiei; apoi antreprenorii români care au afaceri peste Prut; abia după aceea Vasile Tofan, Igor Grosu, Maia Sandu. Antreprenorilor le-a spus că a citit în avion ce face fiecare dintre ei. Rețineți detaliul. Comunicatele nu-l vor reține. Iar între conferința de presă și audiențe, Stația Electrică Chișinău, capătul liniei de 400 kV Vulcănești-Chișinău. Cred că acolo s-a decis sensul vizitei. Când doi prim-miniștri vor să fie fotografiați lângă un transformator, discuția a ieșit din registrul simbolic și a intrat în cel operațional, acolo unde lucrurile au tensiune nominală și termene de recepție.
Transformatorul care a plecat în Spania
Să fim cinstiți cu obiectul. Linia Vulcănești-Chișinău are 157 de kilometri, traversează 35 de localități din 8 raioane, leagă stația de 400 kV de la Vulcănești de stația de 330 kV de la Chișinău și a costat în jur de 61 de milioane de euro, bani de la Grupul Băncii Mondiale. Linia propriu-zisă era gata în noiembrie 2025. Apoi un transformator s-a defectat, a plecat la reparații în Spania, a stat acolo o vară întreagă, a revenit la sfârșitul lui septembrie, a fost montat, și de atunci niște ingineri pe care nu-i va intervieva nimeni testează întreaga stație, să vadă dacă toate piesele vorbesc aceeași limbă. A cincea sau a șasea amânare, în funcție de cine numără. Marți, cu cei doi premieri de față, s-a constituit comisia de recepție; ministerul vorbește de energizare la sfârșitul lui octombrie sau la începutul lui noiembrie. Nimeni nu a scris vreodată o poezie despre o comisie de recepție, dar de aceasta depind o iarnă mai liniștită și 15 milioane de euro din Planul de Creștere, condiționate de punerea în funcțiune până în decembrie 2026. Așa arată interdependența în stare pură: un calendar european care așteaptă un întrerupător.
Patruzeci de kilometri de cer străin
De ce atâta patimă pentru 157 de kilometri de sârmă? Pentru că singura arteră de 400 kV care leagă astăzi Republica Moldova de sistemul european, Isaccea-Vulcănești, trece 40 de kilometri prin Ucraina. În noaptea de 23 spre 24 martie 2026, drone Shahed au lovit infrastructura energetică din sudul Ucrainei și linia a căzut; Chișinăul a declarat stare de urgență energetică pentru 60 de zile. Nu a fost un accident și nu a fost prima dată. Metoda Moscovei este de o simplitate industrială: lovești infrastructura unui vecin, stingi lumina la celălalt și lași frigul să negocieze în locul tău. Zilele acestea, la București, se vorbea despre o rețea de sabotaj coordonată din Rusia pe platforma Carfil din Brașov, iar Niculescu, la Chișinău, despre incursiuni zilnice cu drone. Coincidența de calendar este, de fapt, un program. Premierul a spus-o fără perifraze, energia a fost prea des „o armă de șantaj geopolitic”. Răspunsul inginerilor la șantaj are un nume plictisitor: redundanță. Capitolul energetic al volumului o formulează exact așa: interconectarea trebuie să evolueze din rețea de avarie în piață integrată, cu cele trei linii de 400 kV gândite împreună, ca un singur organ.
A doua linie, Suceava-Bălți, botezată „Linia rezilienței”, are deja contractele atribuite pe ambele maluri: la Chișinău, contractul de proiectare și execuție semnat la 26 iunie 2026 cu firma turcă SA-RA, 17,5 milioane de euro, 24 de luni; la București, Transelectrica a contractat lucrările în 2025, iar Guvernul a declarat linia proiect de interes național la 23 aprilie 2026: 93 de kilometri, 302 stâlpi, 17 localități din Suceava și Botoșani. Botoșaniul nu a avut niciodată infrastructură de înaltă tensiune pe teritoriul său; capătă acum o stație de 400/110 kV și o șansă de industrializare care nu figura în niciun plan. A treia, Gutinaș-Strășeni, circa 190 de kilometri, are studiul de prefezabilitate făcut de Black & Veatch, cu finanțare de la Departamentul de Stat al SUA pentru segmentul moldovenesc, și un orizont indicat de Comisia Europeană în jurul anului 2032. Tofan a cerut marți accelerarea liniei Bălți-Suceava. Pe cale de consecință, din 2027 Republica Moldova ar trebui să aibă două căi fizice spre ENTSO-E, dintre care una nu trece pe sub cerul pe care zboară Shahedurile.
Ziua în care conducta a spus: atât
Gazul este mai puțin fotogenic și mai sincer. Gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, 150 de kilometri prin dealurile dintre cele două capitale, are o capacitate tehnică de 5,076 milioane de metri cubi pe zi pe sensul România-Republica Moldova. La finalul lui decembrie 2025, în vârf de iarnă, livrările au atins plafonul conductei, în jur de 6 milioane de metri cubi pe zi. Pe an, ruta acoperă tot consumul moldovenesc, circa 1,1 miliarde de metri cubi fără regiunea transnistreană. Într-o zi geroasă, nu mai are rezervă. Diferența dintre suficiența anuală și insuficiența unei singure zile de ger este, cred, cea mai exactă definiție a vulnerabilității. Aici intră Marea Neagră: contractul pe trei ani dintre OMV Petrom și Energocom pentru gaz din Neptun Deep, livrat din 2027 prin punctul virtual de tranzacționare din România. Tofan a spus-o marți fără ocolișuri: din sezonul rece următor, Chișinăul contează și pe gazul românesc din Marea Neagră. Un zăcământ de peste 100 de miliarde de metri cubi și o conductă prin dealuri: așa se face geopolitica atunci când nu mai are chef de discursuri.
Betonul merge, hârtia stă
Pe transport, interdependența se vede în detaliul care doare. Podul rutier Ungheni-Ungheni, 261 de metri, patru benzi, primul pod nou peste Prut după mai bine de șase decenii, e la 56%, potrivit CNAIR: 50 de muncitori și 33 de utilaje pe malul românesc, tablierul metalic în lucru pe malul moldovenesc, termen contractual mutat de la 26 octombrie 2026 la decembrie 2027. Autostrada care ar trebui să ajungă la pod merge și mai greu: miercuri, 28 octombrie, Curtea de Apel București a suspendat executarea contractului de aproape 4 miliarde de lei pentru tronsonul Lețcani-Iași al A8, până la soluționarea litigiului. Pe malul românesc, adevărata frontieră a devenit procedura. Pe malul moldovenesc, Guvernul a pus în portofoliul Planului de Creștere sectorul II al autostrăzii Ungheni-Chișinău-Odesa, Ungheni-Rădeni, circa 25 de kilometri, 300 de milioane de euro. Convergența are, iată, și o geometrie perversă: cele două capete ale aceluiași drum avansează în ritmuri diferite, iar podul riscă să se deschidă într-o rețea care nu e încă autostradă. Volumul mai notează un adevăr pe care administrațiile îl tratează ca pe un amănunt: un pod nou nu produce fluxuri suplimentare dacă vama lucrează lent. Cine a stat două ore la Leușeni într-o noapte de vară știe despre ce vorbesc. De aceea contează controlul coordonat la Cantemir-Fălciu, cerut marți de Tofan, și punctul comun de trecere de la Ungheni, finanțat separat prin CEF.
Calea ferată aduce o premieră: electrificarea și modernizarea tronsonului Iași-Ungheni, 67,6 milioane de euro valoare eligibilă, jumătate grant CEF, va fi prima cale ferată electrificată de pe teritoriul Republicii Moldova. Iar la Dunăre, Portul Constanța a finalizat în aprilie 2026 preluarea operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești, prin care trec peste 70% din importurile și exporturile pe apă ale Republicii Moldova. Ungheni, Giurgiulești, Isaccea-Vulcănești: cele trei noduri de pe harta din volum, și toate trei au fost pe masa de marți.
Banii capătă adrese
Joi, 29 octombrie, la Tekwill, Vasile Tofan și miniștrii lui își prezintă proiectele strategice de investiții sub titlul „Construim Moldova”, din Planul de Creștere al Republicii Moldova. Cadrul: până la 1,9 miliarde de euro pentru 2025-2027, 385 de milioane granturi, 1,5 miliarde împrumuturi concesionale, totul condiționat de o Agendă de reforme cu 153 de măsuri și 56 de reforme. După tranșa de 157 de milioane deblocată la începutul lui octombrie, suma pusă la dispoziție a ajuns la 661 de milioane. Portofoliul triat la începutul lunii de Comitetul interministerial pentru planificare strategică cuprinde zece proiecte de peste două miliarde de euro: autostrada Ungheni-Chișinău-Odesa, centura Chișinăului (secțiunile 3-6, 576,7 milioane), Aeroportul Internațional Chișinău în abordare fazată (500 de milioane), rețelele de apă (229 de milioane), reabilitarea rețelei electrice de transport (71,5 milioane), modernizarea și decarbonizarea SACET Chișinău, HiTech Park Moldova la Stăuceni (77 de milioane), infrastructura universitară (80 de milioane), digitalizarea sănătății și gestionarea deșeurilor periculoase.
Lista pare contabilitate și este, de fapt, demografie. În spatele cifrelor: 46.600 de studenți din șase universități care vor învăța în clădiri renovate, 3.200 de locuri de muncă înalt calificate în prima fază a campusului de la Stăuceni, zece centre de medicină primară din sate și un dosar electronic de sănătate pentru cel puțin 90% din populație. Citită de la București, lista e o hartă a convergenței: un drum care se termină în A8, o rețea electrică pregătită să primească tensiune din România, un parc tehnologic care va concura cu Iașiul pentru aceiași ingineri. Cu o zi înainte, Tofan lansase la Stăuceni un proiect privat de circa 250 de milioane de euro, aproximativ 1,3% din PIB, și formulase provocarea în singurul limbaj al convergenței pe care îl înțelege toată lumea: „să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași”. Interdependența reală începe când fluxurile merg în ambele sensuri, inclusiv sâmbăta, la cumpărături și la un pahar de vin.
Patru clustere în patru luni
Calendarul european s-a comprimat într-un ritm pe care cei care au trăit negocierile României îl privesc cu o uimire nedisimulată. Clusterul 1, „Fundamente”, deschis la 15 iunie 2026; Clusterul 6, „Relații externe”, la 9 octombrie; la 13 octombrie, la Luxemburg, Clusterul 2, „Piața internă”, și Clusterul 3, „Competitivitate și creștere incluzivă”: 17 capitole într-o singură zi, 24 din 33 în negociere. Chișinăul vrea toate cele șase clustere deschise până la finalul anului și negocierile încheiate în 2028. Niculescu a venit cu mesajul constant al Bucureștiului, „Locul Republicii Moldova este în Europa”, și cu o formulă care descrie exact arhitectura: apropiem România de Republica Moldova și Republica Moldova de Uniunea Europeană, „să creăm punți și conexiuni între noi”. Cifrele pe care le-a citat în fața antreprenorilor spun restul: schimburi comerciale de aproape 4,5 miliarde de euro, 12.000 de locuri de muncă create de companiile românești în Republica Moldova. 12.000 de locuri de muncă înseamnă 12.000 de familii care nu au urcat în autocarul spre Italia.
754 de pagini despre un singur verb
Săptămâna trecută, pe 22 octombrie, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, a fost lansat Caietul documentar 10 al Club România, „România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE”, Editura Club România, volum pe care l-am coordonat împreună cu Victor Vevera: 754 de pagini, 90 de autori de pe ambele maluri ale Prutului, de la guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, la inginerii operatorilor de transport. În lunile în care am lucrat la el am citit mai multe pagini despre stâlpi, transformatoare, vămi și capitole de negociere decât ar fi sănătos pentru un om, și ceea ce mi-a rămas este un vocabular: verbul „a lega”, conjugat în toate felurile. Capitolul central se numește „De la interconectarea sistemelor la interdependența strategică”, și cred că titlul descrie mai bine decât orice comunicat ce s-a întâmplat marți la Chișinău. Distincția e operațională, aproape chirurgicală. Interconectarea descrie fluxurile: energie, mărfuri, oameni, date; indispensabile, dar într-o logică adversarială reversibile, cum au aflat toți în noaptea de 23 spre 24 martie. Interdependența descrie structurile: instituții, reguli, piețe, lanțuri de valoare; mai greu de construit și, tocmai de aceea, mai greu de destructurat.
Vasile Pușcaș, omul care a negociat aderarea României între 2000 și 2004, avertizează împotriva atitudinii de laissez-faire, a contagiunii lăsate să lucreze singură și cere o abordare strategică a guvernelor și parlamentelor de pe ambele maluri. Iar cartografia proiectelor cu finanțare europeană, 18 proiecte grupate în trei noduri, se încheie cu o observație pe care orice ministru de finanțe ar trebui s-o înrămeze deasupra biroului: calendarul contează la fel de mult ca sumele. Planul de Creștere se închide în 2027, actualul ciclu CEF tot în 2027, liniile electrice au termene în 2028 și 2032, iar o pauză între cicluri bugetare oprește șantiere deschise. Betonul nu știe să aștepte politicos.
Ceea ce nu se mai poate inversa
Am scris în capitolul meu din volum că Prutul desparte două administrații ale aceluiași popor și că tot ceea ce numim parteneriat strategic este efortul lent, tehnic și adesea nespectaculos de a transforma o linie de despărțire într-o linie de contact. Am mai scris că securitatea Republicii Moldova se va decide mai puțin în declarații de garanții și mai mult în terminale portuare, în transformatoare, în sisteme de plăți și în programe școlare. Vizita de marți a confirmat metoda: un premier aflat în a șaptea zi de mandat a ales drept primă fotografie externă o stație electrică. Peste un milion de cetățeni ai Republicii Moldova au și cetățenie română, zeci de mii de basarabeni s-au format în universitățile noastre, și pentru ei interdependența nu a fost niciodată un concept; a fost drumul de acasă până acasă. Întrebarea pe care cartea o pune în toate registrele rămâne deschisă, și o pun și eu, joi, cu volumul la îndemână: dacă fluxurile de energie, mărfuri și oameni au ajuns la plafon, ce structuri le fac ireversibile? Răspunsul se construiește în câteva locuri precise: o stație la Chișinău, un pod la Ungheni, o vamă la Cantemir, un portofoliu de zece proiecte și 24 de capitole de negociere deschise.
Prutul rămâne pe hartă. Linia de despărțire a devenit linie de contact, iar restul se măsoară în kilovolți.
